FOTO / Ultimul battle al sezonului 15 Chefi la cuțite decide care echipă intră integral în semifinală

A început săptămâna de foc a sezonului 15 Chefi la cuțite: ediția din seara aceasta, de la ora 20:30, va dezvălui semifinaliștii.
Cel din urmă battle al sezonului va fi urmat mâine de Semifinală, pentru ca miercuri să se dea lupta pentru marele trofeu într-o spectaculoasă Finală.
Cel mai lung sezon din bucătărie a fost marcat de confruntări extrem de tensionate. În ediția trecută, victoria detașată, cu nouă farfurii, i-a revenit echipei lui Chef Orlando Zaharia. După proba individuală, Maria Chirilov, din echipa portocalie, a fost eliminată din concurs, cu cel mai mic punctaj. Așadar, în această seară, la ultimul battle al sezonului, se vor alinia la start cinci tunici în echipa lui Chef Orlando Zaharia și câte trei concurenți în tabăra verde și cea portocalie. Dar cum Semifinala are doar nouă locuri, este limpede că în această seară va fi o dublă eliminare.
Tema ultimului battle al sezonului este una pe măsura acestei seri, înflăcărând ambițiile concurenților: signature dish – fiecare echipă va găti câte un preparat care stă sub semnătura Chef-ului care o conduce. Urmeză o luptă aprigă, fără concesii și fără iertare pentru orice eroare. Se aruncă în joc toate armele grele și mai ales ultimele amulete. Chef Orlando Zaharia va suna alarma, declanșând panica la bancurile adverse. Miza este una uriașă: echipa care va câștiga cel din urmă battle va intra cu toți concurenții în Semifinală – iar celelalte două tabere vor trece prin furcile caudine ale unei individuale decisive.
Cum se va desfășura acțiunea din ringul culinar telespectatorii vor afla urmărind ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.