ActualitateshowbizStiri

FOTO / Antena ne adună, România împreună – trei zile cât 31 de ani de televiziune fără egal

Advertisment

La 31 de ani, Antena 1 nu face doar o aniversare, ci 3 zile cât 31 de ani de televiziune fără egal!

Încă de la primele ore ale dimineţii şi până târziu în noapte, ediţii speciale ale celor mai îndrăgite show-uri se vor vedea în cele trei zile de sărbătoare, în vreme ce, de Ziua Naţională, românii vor fi la curent cu tot ce se întâmplă în ediţiile speciale Observator – Alege ce urmează. De 31 de ani, Afli, Zâmbeşti, Iubeşti doar la Antena 1! Antena ne adună, România împreună!

Advertisment

În zi aniversară, după Observatorul dimineţii, Maratonul Super Neatza, cu super ediţii pentru zile speciale, începe vineri, când Răzvan, Dani şi gaşca matinală spun <La mulţi ani, Antena 1!>. Au alături prieteni dragi într-o super petrecere, în vreme ce invitaţii speciali sunt chiar cei de acasă, care aleg să le fie alături zi de zi. Elwira si Mihai Petre, Lizi și Cosmin Natanticu, Emi, actorii din serialul Iubire cu parfum de lavandă, Alina Puşcaş, Ana Odagiu, Andreea Perju, Irina si Razvan Fodor, Damian & Brothers, Aurelian Temișan și magicianul Robert Tudor sunt doar câţiva dintre invitaţii ediţiei speciale Super Neatza, vineri, începând cu ora 08.00, la Antena 1. Atmosfera de sărbătoare continuă cu o ediţie specială Observator 12. Chef Orlando Zaharia și chef Alexandru Sautner, Mirela Vaida şi Sandra Stoicescu sunt invitații jurnalului amiezii la Antena 1.

Advertisment

Reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor, Mireasa, aduce şi el o gală specială. Unii dintre cei mai iubiţi foşti concurenţi ai emisiunii vor spune <La mulţi ani, Antena 1!>, în vreme ce în casa Mireasa se vor vedea în premieră imagini de la călătoria la Paris a cuplurilor. Imnul reality show-ului matrimonial, o melodie compusă special pentru emisiune, care spune povestea acesteia, se va auzi în premieră în casa Mireasa. Tot atunci, telespectatorii vor afla şi data finalei sezonului, alături de alte surprize special pregătite de echipa reality show-ului de la Antena 1. Ziua specială va continua cu o ediţie cu totul specială a emisiunii Eşti mai deştept decât un copil de clasa a V-a?. Quiz-show-ul promite o ediție plină de momente comice și provocări de cultură generală, oferind telespectatorilor o seară relaxantă și distractivă. Alături de Andrei Ștefănescu, gazda emisunii, vor fi Liviu Vârciu și Nea Marin. Ediția se anunță una presărată cu momente amuzante, plină de surprize și distracție, atât pentru telespectatori, cât și pentru toți cei din platou.

Seara, de la ora 19.00, în Observator, românii află ultimele informații înainte de încheierea campaniei pentru alegerile parlamentare. Informațiile la zi sunt completate de povești de succes ale unor români de excepție pe care telespectatorii le pot urmări pe parcursul întregii săptămâni, la Observator.

Seara, de la 20.30, ringul culinar de la Chefi la cuțite se deschide pentru o confruntare memorabilă: 12 vedete vor trăi adrenalina și stresul unui battle spectaculos, în ediția specială a emisiunii prezentate de Irina Fodor. Cei patru jurați, Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se vor lupta, de data aceasta, bazându-se pe forțele echipelor alcătuite din vedete. Răzvan Fodor, Cătălin Rizea și Iuliana Pepene vor găti în tabăra lui Chef Richard Abou Zaki, Alina Pușcaș, Diana Munteanu și Carmen Brumă vor fi prezente la bancul de lucru al echipei lui Chef Alexandru Sautner, Bebe Cotimanis, Adriana Trandafir și Romică Țociu vor face parte din tabăra lui Chef Orlando Zaharia, în timp ce Laura Cosoi, Cătălin Țociu și Andrei Ștefănescu vor alcătui echipa condusă de Chef Ștefan Popescu.

Sâmbătă, Sfântul Andrei şi cei 800.000 de români care-i poartă numele vor fi aniversaţi într-o ediţie specială a emisiunii Super Neatza cu Răzvan şi Dani, începând cu ora 09.00, al Antena 1. Startul sezonului de iarnă se va da alături de invitaţi speciali, iar telespectatorii vor putea vizita, împreună cu echipa matinalului, târgurile de Crăciun. O gală specială Mireasa va putea fi urmărită sâmbătă, începând cu ora 15.00, la Antena 1, dintr-o locaţie specială. Timp de patru ore, concurenţii show-ului, alături de familie, foşti concurenţi şi artişti îndrăgiţi vor avea parte de o petrecere tradiţională, împletită cu emoţii şi multe momente surpriză. Imagini inedite de la cererile în căsătorie, invitaţi speciali ai fiecărui cuplu, dar şi un element surpriză al sezonului sunt doar câteva dintre ingredientele galei speciale de Sfântul Andrei.

Seara, de la 20.00, iUmor sezonul 17 se apropie de marea finală, iar semifinaliștii care au stârnit râsul tuturor de-a lungul sezonului și care au obținut like-uri de la Cheloo, Delia, Cătălia Bordea și Cosmin Natanticu vor face, și sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, deliciul tuturor și vor stârni hohote de râs.
Duminică, de 1 Decembrie, de la 09.00, într-o ediţie specială Super Neatza, cei mai iscusiţi bucătari se vor întrece, în direct, în preparate tradiţionale, pentru ca de la ora 15.00, Răzvan şi Dani să revină cu două ore de divertisment total cu invitati spumoşi şi candidaţi aparte.

Pe parcursul întregii zile, Observator aduce ediții speciale Alege ce urmează! Tu faci Guvernul. De la ora 6 dimineață, până la miezul nopții, cele mai importante cifre, momente și incidente se văd în direct. Parada militară de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf va fi transmisă în direct la Antena 1 într-o ediție specială Observator prezentată de reporterii de război Sonia Simionov și Cristi Popovici, iar telespectatorii pot afla rezultatul votului de Ziua Națională în Ediția Specială de la ora 20.00, prezentată de Alessandra Stoicescu.

Advertisment
Advertisment