ActualitateshowbizStiri

FOTO / Diseară se deschid cele trei cutii la Asia Express: competiția își desemnează finaliștii

Advertisment

Pe Drumul Zeilor a început ultima bătălie înainte de Marea Finală.

În Bali, echipele rămase în competiție luptă din răsputeri pentru a scăpa de amenințarea celor trei cufere primejdioase. Unul dintre acestea îl ascunde pe Zeul roșu care va trimite acasă o pereche. În seara aceasta se încheie, așadar, cursa care va aduce cea mai dureroasă eliminare: cea dinaintea Finalei.

Advertisment

Conform mecanismului consacrat în această etapă a competiției, întrecerea are trei puncte de oprire: la fiecare punct, ultima echipă sosită la Irina trebuie să aleagă o cutie. Prima oprire a adus deja un cufăr pentru una dintre perechi: Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu. Ieri seară, surorile au ajuns ultimele la Irina, dar au mărturisit, în ciuda dezamăgirii profunde, că nu-și vor pierde speranța și entuziasmul pentru următoarele două întreceri, care pot fi hotărâtoare.

Advertisment

Cursa continuă în această seară, când concurenții vor ajunge în locul în care se produce cea mai scumpă cafea din lume, fabricată din excrementele unui animal numit civetă – și vor trece prin toți pașii preparării acesteia, pentru ca la final să primească misiunea de a o vinde pe o sumă nu tocmai ușor de obținut. Proba va împinge una dintre echipe foarte aproape de provocarea unui scandal. Iar acesta va fi doar începutul aventurii de diseară, care îi va propulsa pe concurenți spre înălțimile pline de adrenalină ale sporturilor extreme.

Presiunea incredibilă a competiției va aprinde scânteia conflictului între două echipe, iar schimbul de replici dure îi va ambiționa și mai tare pe concurenți. La cine vor ajunge celelalte două cutii rămase în joc și cine sunt finaliștii sezonului 7 Asia Express telespectatorii vor afla diseară: Irina Fodor deschide cuferele cu Zei în ediția reality show-ului difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY de la 20:30.

Advertisment
Advertisment