FOTO / Chef Richard Abou Zaki, al treilea an cu stea Michelin. Juratul Chefi la cuțite a primit reconfirmarea celei mai înalte distincții din industria gastronomică
Juratul Chefi la cuțite Chef Richard Abou Zaki deține pentru al treilea an la rând simbolul excelenței culinare: steaua Michelin obținută cu restaurantul Retroscena.
Suprema distincție din domeniul gastronomic poate fi păstrată doar în urma unei evaluări riguroase făcute în fiecare an de către experții în industria HoReCa din juriul Michelin. ”Păstrarea stelei Michelin este o promisiune pe care ți-o faci ție însuți, în primul rând, aceea de a rămâne mereu cel puțin la nivelul care te-a consacrat. Și, bineînțeles, este o promisiune făcută oamenilor care-ți calcă pragul și se bucură de ceea ce gătești”, a declarat Chef Richard.
Reconfirmarea stelei Michelin este o provocare continuă și o performanță pentru profesioniștii din domeniu. ”Am obținut steaua acum trei ani, în noiembrie 2021, la doar opt luni de la inaugurarea restaurantului Retroscena. A fost atunci o reușită fantastică pentru mine și echipa mea – pentru că distincția a venit atât de repede de la deschidere. Și este și va fi o reușită în fiecare an în care steaua va rămâne a noastră. Ea este rezultatul muncii și al sacrificiului făcut de întreaga echipă, căreia îi mulțumesc”, a mai spus Chef Richard, care în urmă cu 3 ani a devenit cel mai tânăr chef cu o stea Michelin.
Începând cu noul sezon Chefi la cuțite, care va avea premiera pe 17 noiembrie la Antena 1, marele premiu oferit câștigâtorului sau câștigătoarei va cuprinde și un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul Retroscena din Italia, oferit de Chef Richard Abou Zaki. Astfel, celor 30.000 de euro li se adaugă valoroasa recompensă a experienței unice în bucătăria restaurantului cu care Chef Richard a obținut steaua Michelin.