O femeie din Arad a alertat poliția spunând că ar avea un dispozitiv exploziv pe mașină
O femeie din Arad a chemat poliția spunând că ar avea un dispozitiv exploziv pe mașină.
O femeie din Arad a alertat poliţia, miercuri, spunând că pe autoturismul său ar putea fi montată o bombă, după ce ar fi primit ameninţări, astfel că forţele de intervenţie au asigurat zona, transmite Hotnews.
Incidentul are loc pe strada Mărăşeşti, din zona centrală a oraşului Arad.
„Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre faptul ca o femeie, din Arad, ar fi ameninţată, iar pe unul din automobilele acesteia s-ar fi montat un dispozitiv străin. Zona a fost asigurată, peroanele din imobilele din zonă sunt în curs de evacuare, fiind constituit un perimetru de siguranţă. Traficul a fost blocat pe toată strada”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
La faţa locului a fost solicitată echipa de pirotehnişti, dar mai intervin şi echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Jandarmerie.