Ce așteptări are Monica Bîrlădeanu de la un partener. ”Pentru că îl vreau, nu pentru că am nevoie de el”
Actrița Monica Bîrlădeanu, în vârstă de 44 de ani, a explicat ce așteptări are de la un partener. ”Pentru că îl vreau, nu pentru că am nevoie de el”, a afirmat aceasta.
Monica Bîrlădeanu a vorbit, în cadrul unui podcast, despre ce așteptări pe care le are de la bărbatul de lângă ea.
Actrița a declarat răspicat că nu își dorește ca partenerul să îi rezolve problemele sau să o ajute cu diverse lucruri materiale.
Ce așteptări are Monica Bîrlădeanu de la un partener. ”Eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile astea, le am, muncesc pentru el”
„Cred că societatea asta este obișnuită sau a propus un tipar de femeie foarte obișnuită ca bărbatul să fie o rezolvare și un răspuns la nevoile personale, să îi rezolve probleme, să îi cumpere mașină, să îi cumpere garderoba, să o ducă în vacanțe”, a afirmat Monica Bîrlădeanu, potrivit spynews.ro.
”Eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile astea, le am, muncesc pentru ele. Mie mi se pare că tipul de femei care sunt eu este că aleg să spun „DA” unui bărbat pentru că îl vreau, nu pentru că am nevoie de el. Nu am nevoie nici măcar să îmi rezolve problemele emoționale”, a adăugat aceasta.
Monica Bîrlădeanu formează un cuplu cu Valeriu Gheorghiță
Monica Bîrlâdeanu și Valeriu Gheorghiță formează un cuplu. Informația a fost confirmată de PR-ul actriței în luna iunie a acestui an. Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, fost coordonator al al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19, au fost fotografiați împreună într-un jacuzzi, la un hotel de lux din Bulgaria.
”Dragilor, știu că circulă o știre cu informații eronate vis-a-vis de relația mea personală și ca să nu vă faceți gânduri sau să vă puneți întrebări, îmi doresc să aflați adevărul direct de la mine: partenerul meu de viață e un bărbat ABSOLUT NECĂSĂTORIT, liber de orice obligație. Nu e o relație ascunsă, doar că am acest principiu de care mă țin, să nu vorbesc public despre viața mea personală. Vă îmbrățișez tare”, a fost mesajul transmis la acea vreme de Monica Bîrlădeanu, după ce s-a spus că actualul ei partener ar fi căsătorit.
„Da, este adevărată relația, doar că el, la momentul acesta, nu mai este căsătorit. Informația eronată este aceea că el ar mai fi căsătorit, pentru că s-a spus povestea că el ar fi căsătorit, ceea ce nu este așa”, a declarat PR-ul Monicăi Bârlădeanu, Aprilia Ivanov, pentru revista Viva.