FOTO / Lovitură pentru echipa Soarelui Răsare, la Chefi la cuţite: Chef Bontea a pierdut încă un concurent
Cel de-al doilea battle din sezonul 12 Chefi la cuțite le-a adus concurenților provocarea de a găti folosind câte 4 ingrediente complet neaşteptate, pentru un juriu neaşteptat: 11 elevi pasionaţi de robotică, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani.
Alegerea preparatului s-a dovedit din nou inspirată pentru Chef Dumitrescu, cel care şi-a adjudecat şi cel de-al doilea battle al sezonului, în vreme ce duelul i-a supus la mare tensiune pe concurenţii celorlalţi doi chefi. La finalul serii, încă un concurent din echipa Soarelului Răsare, condusă de Chef Bontea, a plecat acasă – Mirela Chiroabă.
A doua confruntare între echipele celor trei chefi i-a adus pe aceştia în ipostaza inedită de le oferi concurenţilor lor următoarele ingrediente din care să pregătească un fel principal, astfel: echipa lui Chef Bontea: smântână, eugenii, porumb şi paste alfabet, echipa lui chef Dumitrescu: urzici, eugenii, miez de pâine şi pastă de măsline şi echipa lui Chef Scărlătescu: pufarine, pastă de măsline, paste alfabet şi foi de plăcinte. Iar pentru ca presiunea la bancurile de lucru să fie şi mai mare, Chef Bontea a aruncat în joc şi o amuletă: „Echipele adverse vor găti cu o singură mână, timp de 30 de minute din timpul unei probe!”. Jurizarea elevilor de la clubul de Robotică l-a inspirat pe chef Dumitrescu să exclame: „În istoria celor 11 sezoane deja jucate, nu s-a întâmplat niciodată ca două zile la rând să avem exact aceeaşi ordine la intrarea farfuriilor pe bandă! E ziua cârtiţei!”, în vreme ce chef Scărlătescu a mărturisit: „Ceva e foarte dureros la mine! Nu avem gust la farfurii!”.
Duelul eliminatoriu i-a adus, din nou, faţă în faţă, pe concurenţii lui Chef Bontea şi Chef Scărlătescu, într-o probă în care Irina le-a mărturisit: „Vă las aproape libertate. De ce spun aproape? Pentru că o să am nişte condiţii: va trebui să folosiţi exact 12 ingrediente! Şi încă ceva, azi nu gătim desert!”. Astfel, al doilea test individual i-a pus în mare încurcătură pe concurenţi, pentru ca la finalul serii, verdictul să fie unul dur pentru echipa Soarelui Răsare: „Am rămas în 5 oameni! Eu întotdeauna am fost pe ideea <găteşti prost, pleci acasă! Mi-am trimis eu şi cuţit de aur acasă! Ceva, undeva, nu funcţionează! Că prost nu gătim! Şi, totuşi, ne pleacă încă un om acasă”. Pentru Mirela Chiroabă, parcursul la Chefi la cuţite s-a încheiat aseară: „Am un amestec de sentimente: frustrare, că îmi las echipa în cinci oameni, şi tristeţe, că l-am dezamăgit pe chef Bontea!”.
Duminică, de la 20:00 şi luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY continuă confruntările pe echipe, cu probe din ce în ce mai dificile și schimbări surprinzătoare de strategii din partea Chefilor.