Dida Drăgan are probleme din cauza unui abces. ”Este ceva insuportabil”
Celebra artistă Dida Drăgan, în vârstă de 76 de ani, se confruntă cu probleme din cauza unui abces.
Dida Drăgan este una dintre cele mai apreciate artste din România, supranumită „vocea de flacără” a muzicii românești. A câștigat, de-a lungul timpului, 22 de medalii de aur la concursurile europene și mondiale de compoziție și interpretare. Cu o carieră impresionantă, Dida Drăgan a fost extrem de selectivă în ceea ce privește prestațiile sale.
În această perioadă, binecunoscuta artistă se confruntă cu o problemă de ordin medical. Aceasta suferă din cauza unui abces.
Dida Drăgan are probleme din cauza unui abces. ”Am niște dureri de nedescris”
„Astăzi sunt programată la stomatolog, pentru că am un abces, mă doare foarte tare, este ceva insuportabil. Plus că îmi este tare frică de doctori, am eu o teamă de ei, de ani de zile, dar o să fie bine, eu așa zic!”, a explicat Dida Drăgan pentru click.ro.
”Am niște dureri de nedescris, mi s-a zis că trebuie să merg de mai multe ori la medic ca să îmi revin. O să văd acolo ce îmi vor face doctorii ca să mă facă bine, dar sper să nu mă doară”, a mai spus artista.
Ce spunea Dida Drăgan despre fostul ei partener, care este căsătorit cu Silvia Dumitrescu
Înt-un interviu, celebra artistă a comentat și despre presupusa rivalitate cu Silvia Dumitrescu, cea care este căsătorită cu muzicianul Florin Ochescu, fostul ei partener, împreună cu care are un băiat.
”Știu că se spune că ea mi-ar fi furat bărbatul pe Florin Ochescu. El este tatăl băiatului meu, este un tată implicat, am rămas în relații bune. Fiul nostru este traducător, a studiat în Elveția, dar s-a întors în România, păcat că nu continuă activitatea noastră muzicală, este tare talentat, ne-a moștenit”, a afirmat Dida Drăgan.
”Nu Silvia Dumitrescu mi-a furat bărbatul, Florin Ochescu a ales-o, eu am rămas cu copilul nostru, de doar trei ani. Care e problema? Eu nu o să acuz niciodată pe nimeni, ce a fost a fost!”, a completat solista.