Cum se înțeleg Misha și Connect-R după divorț. ”Nu cred că facem niciun fel de efort din punctul acesta de vedere”
Cântărețul Connect-R, pe numele său real Ștefan Relu Mihalache, a fost căsătorit cu Misha. Artistul, în vârstă de 40 de ani, și fosta sa soție au împreună o fetiță care se numește Maya.
Misha a fost căsătorită cu cântărețul Connect-R. Din mariajul lor a rezultat o fetiță care se numește Maya, de care se ocupă amândoi și care are șapte ani. Înainte de a se însura cu Misha, Connect-R a avut o relație de lungă durată cu o tânără pe nume Diana Georgescu. Cei doi urmau să se căsătorească, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Misha a dezvăluit, pentru revista Unica, cum se înțelege în prezent cu cel care i-a fost partener de viață.
Cum se înțeleg Misha și Connect-R după divorț. ”Suntem în relații bune”
”Avem ceva timp de când nu mai formăm un cuplu. Suntem în relații ok, mi se pare că așa ar trebui să fie normal atunci când există un copil la mijloc sau, nu știu, în alte cazuri, pentru alte persoane, mai mulți copii. Suntem în relații bune și nu cred că facem niciun fel de efort din punctul acesta de vedere, pur și simplu lucrurile așa vin și așa funcționează de la sine”, a declarat Misha.
Despre cum este ca mamă, Misha a spus: ”Simt că, uneori, sunt poate prea strictă cu Maya, dar, din cauza faptului că tatăl ei este foarte permisiv cu ea, cumva, fără să vreau, trebuie să fiu eu mai strictă. Eu cumva sunt oaia neagră în povestea asta, pentru că eu sunt cea care n-o lasă să mânânce prostii, nu o lasă prea mult la televizor, nu o lasă la telefon, la tabletă. Cumva îmi pare rău că trebuie să fac lucrurile astea, dar știu că sunt sănătoase pentru ea și până la urmă asta mă interesează cel mai tare, dar, cumva există un echilibru. Adică am și zile când efectiv o las să facă ce vrea sau ne facem de cap amândouă și mergem și mâncăm tâmpenii. Mai am și zile de genul, când încerc să echilibrez cumva lucrurile când simt că am fost prea strictă așa. Nu sunt nici pe departe o mamă perfectă, încerc să îmi dau silința să fac toate lucrurile așa cum trebuie și cum consider eu că e cel mai bine pentru ea. Dar, cumva, încerc să găsesc un echilibru, să le împac pe toate”.