ActualitateExternStiri

Cutremur de magnitudine 7,1 în Indonezia

Advertisment

Un seism cu magnitudinea 7,1 s-a produs marţi în largul insulei indoneziene Sumatra.

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 a avut loc marţi în largul insulei indoneziene Sumatra, forţând locuitorii să se refugieze în locuri mai înalte înainte de ridicarea alertei de tsunami, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), potrivit Agerpres.

Advertisment

Epicentrul seismului, care a avut loc la ora locală 03:00 (20:00 GMT luni), a fost detectat în apropierea coastelor Insulelor Mentawai, la 15,5 kilometri adâncime, a precizat USGS. Nu au fost raportate victime sau pagube importante.

Advertisment

Agenţia indoneziană de geofizică a emis o alertă de tsunami care a durat aproximativ două ore, după ce iniţial avertizase asupra unui seism cu o magnitudine mai mare.

Indonezia se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă din cauza poziţiei sale pe aşa-numitul „Cerc de Foc” al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune. Cel mai devastator cutremur din Indonezia, produs în largul insulei Sumatra la 26 decembrie 2004, a ucis peste 230.000 de persoane. Seismul a provocat valuri uriaşe, de până la 30 de metri înălţime pe ţărmul Bandei Aceh, în nordul Sumatrei, şi a avut magnitudinea 9,1.

Advertisment
Advertisment