Acuzații grave după finala emisiunii Asia Express
Pe 22 aprilie, a avut loc finala emisiunii Asia Express. Câștigătorii au fost Răzvan Fodor și Sorin Bontea, care au luptat împotriva lui Speak și Ștefania. La scurt timp acuzațiile nu au încetat să apară.
Miercuri seară, a luat sfârșit și cel de al treilea sezon din emisiunea care a amuzat, dar și ținut cu sufletul la gură milioane de oameni timp de 12 săptămâni.
Echipa câștigătoare formată din Răzvan Fodor și Sorin Bontea s-a ales cu un premiu în valoare de 30.000 de euro. Deși emisiunea a ajuns la final, scandalul și acuzațiile la adresa prezentatoarei Gina Pistol și trustului Antenei 1 abia au început.
Urmăritorii emisiunii au adus acuzații grave după marea finală
După încheierea emisiunii, părerile au fost împărțite cu privire la câștigătorii competiției. Fanii emisiunii s-au împărțit în două tabere. Unii îi susțin pe cei doi câștigători, însă ceilalți atacă dur atât organizatorii, cât și prezentatoarea Gina Pistol.
Pe pagina de Facebook a emisiunii au apărut numeroase mesaje din partea oamenilor nemulțumiți. Așadar, unii au evidențiat cum se observă că în unele secvențe lucrurile nu sunt foarte naturale. Mai exact, în unele scene pare că cei doi știau diverse detalii, care erau greu de descoperit în acel stres.
Astfel, oamenii au spus faptul că Bontea a fost singurul dintre concurenți care face parte din echipa Antenei. De asemenea, Gina este colegă cu acesta și la o altă emisiune produsă de Antena. De aceea, fanii au declarat că li se pare evident că l-au ales pe Bontea câștigător, pentru că făcea rating postului TV de mulți ani.
Ce fac câștigătorii după terminarea emisiunii
Imediat după ce finala a fost difuzată la TV, Bontea a postat o imagine amuzantă pe una dintre rețelele de socializare.
Acesta a fost surprins cum dormea pe o canapea din holul hotelului, deoarece nu a mai avut enegie să ajungă până în cameră. La descriere, el le-a spus fanilor că asta este ceea ce a făcut el după finala Asia Express.
Pe lângă că au câștigat un prieten pe viață, cei doi s-au ales cu câte 15.000 de euro. Când a fost întrebat Răzvan ce va face cu banii, acesta a răspuns cât se poate de sincer.
Artistul a declarat că dacă lucrurile se vor îmbunătăți va pleca într-o vacantă. El a luat în calcul și varianta mai puțin plăcută a situației actuale și a răspuns amuzat că va folosi banii pentru făină și apă.