Inna și-a petrecut Paștele alături de fani, în online
Anul acesta, Paștele a fost petrecut diferit față de anii trecuți. Inna a ales un mod inedit prin care să fie alături de fanii ei în acea zi.
Sărbătorile Pascale din acest an au fost petrecute în izolare, în grupuri restrânse de oameni. Noile reguli au interzis ca familiile să se întâlnească, iar asta a întristat multe persoane. Speranța că vor urma clipe mai frumoase a fost cea care i-a motivat pe majoritatea să rămână în case.
Inna și-a petrecut Paștele în compania fanilor
Cântăreața a dorit să pună un zâmbet pe chipul fanilor ei și să îi facă să uite de aceste momente mai puțin frumoase.
Astfel, ea cu întreaga echipă de la Global Records și cei de la Virgin Radio România au organizat o surpriză de neuitat. A fost realizat un festival online caritabil pe platforma TikTok, care s-a întins pe parcursul a trei zile.
Festivalul InDa House a avut drept scop strângerea de bani pentru Asociația Zi de Bine. Toate donațiile îndreptate către asociație vor fi folosite în lupta împotriva virusului Covid-19. Cele trei zile din weekendul care tocmai a trecut au fost pline de distracție, zâmbete și multe activități interesante.
Duminică, Inna a fost urmărită pe live-ul de pe TikTok de peste 70.000 de fani. Aceștia s-au strâns acolo din toate colțurile lumii pentru a fi alături de artistă. Cântăreața a dorit să îi ajute să treacă mai ușor peste aceste clipe, în care tot ce pot face este să stea în casă. De asemenea, i-a încurajat să facă și donații, pentru a face o faptă bună.
Inna spune că îi este dor de scenă
Obișnuită cu o viață dinamică și plină de concerte, Inna a declarat cât de mult îi lipsește scena în asemenea momente. Toate evenimentele au fost anulate pe o perioadă nedeterminată de timp. Așadar, artista nu are de ales decât să stea în casă și să se gândească cu nostalgie la sălile de concerte pline de fani.
Inna a făcut o postare pe Facebook prin care le-a transmis oamenilor că muzica românească nu trebuie lăsată să moară. Astfel, a continuat prin a spune că artiștii români trebuie ajutați să treacă peste această criză.
De aceea, ea cu mai mulți colegi din industrie au trimis o scrisoare către Ministerul Culturii. A fost cerută intervenția autorităților asupra impactului pe care măsurile de prevenție îl au asupra industriei muzicale.