ActualitateshowbizStiri

FOTO / Nelu Cortea i-a lansat o invitație de nerefuzat unuia dintre concurenții ”iUmor”

Advertisment

Jurații ”iUmor” vor avea parte de mai multe surprize în timpul celui de-al cincilea episod de audiții din acest sezon. Printre acestea se numără și apariția unui tânăr, care a venit cu un moment savuros de stand-up.

Înainte să fie dezvăluite voturile, Nelu Cortea i-a lansat în mod indirect o invitație de nerefuzat. Care au fost reacțiile celorlați jurați ai show-ului, ce răspuns i-a oferit concurentul și ce numere vor fi în cadrul celei mai noi ediții, telespectatorii pot afla sâmbătă, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Paul Onea a pășit pe scena iUmor cu multe emoții, pe care, într-un final, a reușit să și le controleze. Subiectul principal al momentului său de stand-up a fost unul destul de sensibil, iar glumele sale au primit multe aprecieri. „De vreo șase luni, mă aflu într-o relație extrem de toxică cu sărăcia. Relație, în care eu sunt victima – la modul că ne iubim în draci… Mai mult ea pe mine! Toată treaba asta a început pentru că am decis să mă mut într-un residence. Și nu prea e combinație să te muți într-un residence atunci când tu câștigi 23 de milioane și trebuie să dai 15, pe chirie. Am și mașină, știu că nu pare“, a spus concurentul care a continuat ulterior șirul de poante.

Advertisment

Nelu Cortea i-a lansat o invitație de nerefuzat unuia dintre concurenții ”iUmor”. „Mi se pare fabulos! M-ai păcălit la început cu replica de a da pe mod avion așteptările“

La finalul momentului, tânărul bucureștean a fost răsplătit cu aplauze și cu felicitări din partea juraților iUmor. Nelu Cortea a văzut potențialul pe care Paul Onea și a mărturisit că și-ar dori să apară în deschiderile show-urilor sale de stand-up. „Mi-ai plăcut, ne-ai păcălit la început cu replica de a da pe mod avion așteptările. Să știi că a fost un număr foarte frumos și cred că publicul este de acord. Foarte bine construit materialul, aș vrea să te văd în finală! Vreau să văd mai mult de la tine… Doamne, mie mi-ar plăcea să fie în deschidere, jur, la show-uri, mi se pare fabulos!“, a declarat Nelu Cortea, iar Cătălin Bordea l-a încurajat imediat pe bunul său prieten: „Ia-l!“.
Care a fost prima replică a concurentului, telespectatorii pot vedea sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1. „Nu mai da material (n.r.: glume)! Ascultă-mă: ia materialul, pune-l deoparte, că s-ar putea să mai ai nevoie“, l-a sfătuit Bordea pe Paul Onea, iar Delia l-a completat imediat pe colegul din dreapta ei: „S-ar putea să mai aibă nevoie pentru finală! Da, mă! E bun, e bun!“.

Advertisment

Aprecierile juraților iUmor pentru Paul Onea au continuat și după ce el a părăsit platoul de filmare. „Ce șoc am avut! Băiatul ăsta chiar a funcționat! Este o apariție nouă și cred că o să se dezvolte, pentru că mi s-a părut că este inteligent și nu o să prezinte doar atât“, a precizat Cheloo. „Pentru mine a fost, sincer, dintre concurenți, cel mai bun număr de stand-up de când am venit aici“, a mai mărturisit Nelu Cortea la testimoniale.
Dacă tânărul bucureștean va intra la votul publicului, ce alte momente vor mai avea de jurizat Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo, dar și ce alte surprize vor mai fi în cadrul episodului cinci iUmor, telespectatorii pot afla sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

 

Advertisment
Advertisment