Cod galben de viscol în mai multe județe. Cum va fi vremea în Capitală
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo de cpd galben de viscol în mai multe județe din țară.
Potrivit ANM, începând de marţi, ora 10:00, până miercuri, ora 12:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi perioade cu viscol (rafale în general de 70 – 80 km/h), zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea redusă.
Judeţele ce se vor afla sub codul galben de viscol sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Vâlcea, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, transmite Agerpres.
În ceea ce privește vremea în București, temperatura maximă se va situa marți, în jurul valorii de 4 grade, iar în prima parte a zilei vor fi înnorări şi temporar va ninge slab.
în prima parte a zilei de marţi vor fi înnorări şi temporar va ninge slab, apoi cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de minus 6 – minus 5 grade, mai coborâtă până spre minus 9 grade în zona periurbană.