ActualitateshowbizStiri

FOTO / ”Hello Chef” revine la Antena 1. Când începe cel de-al 5-lea sezon

Advertisment

”Hello Chef” revine la Antena 1 cu o invitație plină de savoare, care îi va purta pe telespectatori într-o aventură gastronomică ce va combina cele mai diverse gusturi și rețete.

Astfel, din 12 februarie, în fiecare duminică, de la ora 14.00, Chef Roxana Blenche și Carmen Brumă, autoarea unora dintre cele mai de succes programe de slăbit, dau startul sezonului 5 Hello Chef, pornind într-o îndrăzneață călătorie culinară în jurul lumii. Cele mai reprezentative preparate culinare din 16 noi colţuri ale lumii le vor fi prezentate telespectatorilor de Chef Roxana Blenche, Carmen Brumă şi invitaţii lor. Nu va lipsi nici surpriza sezonului – o nouă provocare culinară ce va condimenta fiecare episod cu scopul de a pune la încercare creativitatea Roxanei în bucătărie!

Advertisment

Şi în acest sezon, Carmen va fi ghidul care va dezvălui istoria preparatelor, le va oferi telespectatorilor informaţii nutritive şi va servi porţii duble de voie bună prin jocuri savuroase şi amuzante, inspirate din cultura locală. “Hello Chef, sezonul 5 ne-a surprins chiar şi pe noi, pentru că a fost plin de provocări şi aventuri mai mult sau mai puţin culinare: o Roxana Blenche insărcinată, reţete spectaculoase din diverse colturi ale lumii, jocuri neaşteptate în bucătărie şi mai multă distracţie decât până acum. Vă mulţumim pentru că ne-aţi urmărit atâtea sezoane şi sperăm sa fiţi alături de noi şi în cel de-al cincilea, care va avea premiera duminică, 12 februarie, de la ora 14.00, la Antena 1”.

Advertisment

”Hello Chef” revine la Antena 1. Ce a declarat Roxana Blenche

 

La rândul ei, chef Roxana Blenche dezvăluie: “În cel mai nou sezon Hello Chef călătorim în alte 16 ţări, cu alte culturi, gusturi şi reţete diferite. A fost o adevărată provocare şi pentru mine, deoarece aceste ţări nu au tocmai o cultură gastronomică asemănătoare cu a noastră, însă eu ador provocările. Totodată a fost un sezon foarte greu pentru mine, din motive de … burtică, a fost dificil să stau atât de mult în picioare, însă echipa a fost senzaţională de-a dreptul. Mi-au făcut toate poftele, au avut mare grijă de mine, aşa că iată-mă în ultima zi, pe cât de mult îmi doream o pauză, pe atât de rău îmi părea că se termină. Următorul sezon nu o să mai fie cu burtică, o să fie… Hello bebelina Am avut invitaţi savuroşi, cu care am discutat câte în lună şi în stele, am râs, am cântat, pentru că dacă în primele sezoane îmi era ruşine şi să fredonez ceva, acum am cântat de n-am avut aer, pe româneşte. A fost o super experienţă! Pregătiţi-vă biletele pentru călătorie, prima destinaţie vă aşteaptă pe 12 februarie, de la ora 14.00, la Antena 1.

Rând pe rând, alături de chef Roxana Blenche şi de Carmen Brumă vor veni şi vor împărtăşi din propriile lor experienţe culinare şi Andra şi Răzvan Gogan, Emilian şi Emma de la Zu, Vlăduţa Lupău, TJ Miles, Lizi şi Cosmin Natanticu, Feli, Zarug, Tzancă Uraganu şi mulţi alţii.

Advertisment
Advertisment