ActualitateStil de viațăStiri

Tudor Chirilă, detalii despre operația pe care a suferit-o anul acesta. ”Adevărata provocare este cum revii la vocea ta și cum asta te poate ajuta să nu te întorci pe masa de operație”

Advertisment

Binecunoscutul actor și muzician Tudor Chirilă, în vârstă de 48 de ani, a trecut prin momente dificile în vara acestui an, după  ce a fost diagnosticat cu un edem la cozile vocale. A fost operat în Gerrmania. Artistul a dat noi detalii despre intevenția chirurgicală pe care a suferit-o. ”Adevărata provocare este cum revii la vocea ta și cum asta te poate ajuta să nu te întorci pe masa de operație”, a declarat acesta.

Tudor Chirilă este cunoscut ca actor și cântăreț, dar și din postura de antrenor la emisiunea ”Vocea României”, de la postul de televziune Pro TV.

Advertisment

Artistul a povestit, pe contul său de Facebook, că a avut probleme de sănătate în această vară, după ce a fost diagnosticat cu un edem la corzile vocale. Acesta a fost operat în Germania. Despre intervenția chirurgicală prin care a trecut în Germania și despre cum s-a recuperat a dat noi detalii Tudor Chirilă pentru revista Viva.

Advertisment

Tudor Chirilă, detalii despre operația pe care a suferit-o anul acesta. ”Aproape că mă bucur că am trecut prin asta doar ca să cunosc această metodă”

”Am spus deja de foarte multe ori povestea asta. Când faci o intervenție chirurgicală, te interesează un chirurg specializat și care operează doar un anumit tip de afecțiune (în cazul meu, chist ori polip) sau, oricum, un chirurg care face doar laringe. Dacă omul ăla face 1000 de operații pe an, e bine. Apoi, ține și de tehnologia cu care poate lucra. Centrul MEVOC, din Hamburg, face doar intervenții pentru profesioniști vocali și au o echipă de terapie vocală formată din terapeut, osteopat și logoped – pentru alte cazuri”, a declarat Tudor Chirilă.

”Cum Gabi Duțescu, care a fost terapeutul meu ani de zile, a murit în vară, trebuia să găsesc mai ales un terapeut vocal care să lucreze cu mine post-operator. Pentru că adevărata provocare este cum revii la vocea ta și cum asta te poate ajuta să nu te întorci pe masa de operație. Pentru mine, lucrul cu Jale Papila, terapeutul de la MEVOC, care este și cântăreață de operă, a fost o experiență extraordinară, formatoare aș zice. Aproape că mă bucur că am trecut prin asta doar ca să cunosc această metodă, dar, mai ales, preocuparea unui om de a oferi încredere, suport psihologic și o stare permanentă de bine pacientului său. Un om care își îndrumă pacientul nu spre dependența de serviciile lui, ci spre o independență garantată de înțelegerea aplicării metodei de pregătire vocală. Am un nou prieten”, a adăugat artistul.

Advertisment
Advertisment