Vladimir Putin, declarația care dă totul peste cap! „Rusia nu a avut de ales”
Vladimir Putin face declarația care dă totul peste cap, în contextul în care situația din Ucraina se înrăutățește pe zi ce trece.
Vladimir Putin a invadat Ucraina în urmă cu mai bine de o lună, iar de atunci ororile care se petrec în apropierea țării noastre au uimit o lume întreagă. Cu toate acestea, liderul de la Kremlin șochează din nou și nu pare că are de gând să oprească invazia prea curînd, în condițiile în care situația de peste graniță nu pare să se îmbunătățescă, ci din contră. Recent, Vladimir Putin a declarat că nu a avut de ales, când a decis să înceapă un adevărat război în Ucraina. Iată de ce.
„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie, dar Alexander Grigorievici (Lukașenko) a spus corect: nu am avut de ales. Pur și simplu nu am avut de ales. Singura întrebare a fost când va începe. Asta e tot”, a spus Vladimir Putin, cu privire la situația actuală, citat de agenția de presă TASS.
Vladimir Putin, declarația care dă totul peste cap!
„Scopurile sale (n.red. invaziei în Ucraina) sunt absolut clare și nobile. Pe de o parte, ajutăm și salvăm oameni, iar pe de altă parte, pur și simplu luăm măsuri pentru a asigura securitatea Rusiei însăși. Este clar că nu am avut de ales. A fost decizia corectă”, a mai precizat Vladimir Putin.
Mai mult decât atât, președintele Rusiei însă se referă la războiul din Ucraina ca o „operațiune militară specială” și transmite că aceasta se desfășoară conform planului. Vladimir Putin declară că este extrem de interesat despre ce se spune în legătură cu Ucraina, atât în Rusia, cât și pe plan internațional.
„Pentru Occident, Ucraina este un mijloc de a atinge obiective care nu au nimic de-a face cu interesele poporului ucrainean”, a mai transmis Vladimir Putin, pentru sursa citată anterior.