Povestea dureroasă a unui băiețel din Bucha a cărei mamă a murit. Motivul pentru care duce zilnic conserve la mormânt
În presa internațională a apărut povestea dureroasă a unui băiețel din Bucha a cărei mamă a murit. Iată motivul pentru care îi duce zilnic conserve la mormânt.
Masacrul din Bucha a făcut înconjurul lumii și a oripilat o întreagă planetă, însă traumele adevărate sunt resimțite de cei care au luat parte la el. Marina, o femeie care locuia în suburbia bombardată de ruși, a murit. Femeia s-a stins din viață chiar sub ochii copilului său, un băiat în vârstă de șase ani, rămas acum orfan. S-a aflat că micuțul îi duce zilnic conserve mamei sale la mormânt, iar motivul este halucinant.
În Bucha, după numeroase violuri, au avut loc încă pe atâtea omucideri, iar printre ele s-a numărat și Marina Naumets, o tânără de 34 de ani care lucra la o grădiniță privată. Întreaga comunitate o aprecia și avea o părere extraordinată despre femeie care împreună cu Ivan, soțul său, avea trei copii: Sofia, o fetiță de 13 ani, Volodimir, mijlociul familiei are doar 10 ani, iar Vlad, mezinul familiei, îi duce zilnic conserve la mormânt mamei sale.
Povestea dureroasă a unui băiețel din Bucha a cărei mamă a murit. Motivul pentru care duce zilnic conserve la mormânt
Datorită faptului că are trei copii, Ivan nu a fost înrolat obligatoriu în armată și, din acest motiv, a fost părtaș la trecerea în neființă a soției sale. Cei cinci se aflau în subsolul casei, iar când Ivan și-a dat seama ce tragedia i s-a întâmplat, a strigat „Mama nu mai este cu noi!” Din nefericire însă, copiii sunt marcați, iar mezinul familiei face un gest ireal pentru mama sa, de când femeia și-a dat ultima suflare.
Șocul este atât de mare încât nu poate percepe că mama sa nu mai trăiește, motiv pentru care îi duce în fiecare zi la mormântul aranjat în curtea blocului conserve și suc, din proviziile pe care le au. Imaginile cu mormântul său și gestul inedit pe care îi face Vlad au ajuns virale după ce au fost distribuite și de Mihail Podolyak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe Twitter.