Florin Piersic a împlinit 86 de ani. Legendarul actor a părăsit România pentru Germania. Care este motivul VIDEO
Florin Piersic a împlinit 86 de ani, iar marele actor a plecat din România în Germania. Partenera de scenă Medeea Marinescu a dezvăluit motivul acestei decizii.
Florin Piersic împlinește azi, 27 ianuarie, vârsta de 86 de ani, iar legendarul actor demonstrează că marea sa dragoste este scena, întrucât a plecat în Germania pentru a susține spectacolul „Străini în noapte”, alături de Medeea Marinescu.
Florin Piersic nu își arată deloc vârsta. Celebrul actor se bucură de viață în fiecare clipă și niciodată nu uită să facă ceea ce îi place cel mai mul, să joace pe scenă.
Îndrăgitul actor a fost prezent atât la Dusseldorf, cât si la Frankfurt săptămâna aceasta, acolo unde i-a bucurat pe spectatori cu talentul și prezența sa. Din păcate, nu toți doritorii au putut ajunge la spectacol, având în vedere că legile germane prevăd organizarea evenimentelor culturale cu un număr limitat de spectatori.
Actorul a transmis un mesaj important cu ocazia zilei sale de naștere.
Medeea Marinescu, partenera lui din spectacol, i-a fost alături atât în zborul spre Germania cât și pe scenă. Ea a fost cea care a anunțat călătoria și i-a informat pe fanii spectacolului și ai marelui actor cu privire la regulile de acces în sală, în contextul pandemiei de COVID-19.
„Pentru spectatorii din Dusseldorf si Frankfurt care au sunat zilele acestea si se pare ca inca mai incearca sa procure bilete, din pacate , autoritatile din Germania nu permit ocuparea salii la capacitate maxima. Probabil ca Străini în noapte se va intoarce, speram noi, in vremuri mai bune.
Pana atunci, Juliette si Pierre( adica atat de iubitul Florin Piersic) se pregatesc pentru intrarea in scena.
Pe curand”, a scris Medeea Marinescu pe contul său de Facebook, înainte de spectacol.
Florin Piersic, o carieră care a făcut istorie și o viață personală tumultoasă
Cel care avea să devină unul dintre cei mai mari și mai iubiți actori ai României, Florin Piersic, s-a născut la 27 ianuarie 1936, în Cluj-Napoca. Actorul urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie din București, iar la scurt timp și-a început activitatea de actor pe marile scene ale țării dar și în producții cinematografice de referință.
Florin Piersic a jucat în spectacole de referință pentru teatrul contemporan, cum ar fi Zbor deasupra unui cuib de cuci, Oameni și șoareci sau Dulcea pasăre a tinereții.
Florin Piersic și-a construit o bogată carieră în cinematografie cu roluri în producții antologice precum Ciulinii Bărăganului (1957), Totul se plateste (1986), Colierul de turcoaze (1985), Racolarea (1985), Masca de argint (1984), Ramasagul (1984), O lebada iarna (1983), Galax, omul papusa (1983), Misterele Bucurestilor (1983), Drumul oaselor (1980), Haiducii lui Saptecai (1970).
Florin Piersic s-a căsătorit în anii ’60 cu actriţa Teatrului Mic, Tatiana Iekel (n. 1932), cu care l-a avut pe primul lor copil, actorul Florin Piersic Jr.. După divorţul de prima soţie, s-a căsătorit cu actriţa Anna Szeles (n. 1942 la Oradea), cu care l-a avut pe cel de-al doilea fiu, pe Daniel.
În 1985 Anna Széles a cerut şi a obţinut divorţul, apoi s-a mutat împreună cu fiul în Ungaria. Florin Piersic s-a recăsătorit în 1993 clujeanca Anna Török cu care avea o relaţie de şapte ani.
„Primele doua sotii ale mele au fost si ele actrite. De Tatiana Jekel m-am despartit pentru ca n-a mai mers, pur si simplu – eram foarte tanar si buimacit de succes, iar Aniko (Ana Szeles n.r.) a plecat la Budapesta, pentru ca a crezut ca o sa faca o cariera uriasa acolo. Am ramas cu amandoua in relatii foarte bune, ne vizitam.
Aniko imi povesteste ca si acum, cand se duce in piata la Budapesta, o intreaba babele unguroaice emigrate din Romania ce mai face frumosul ala de barbat al ei, Florin Piersic. Faceam un cuplu frumos si foarte invidiat in epoca, dar ne-am despartit de aproape 20 de ani.
Din fericire, acum, la varsta intelepciunii, am norocul sa reziste langa mine o femeie cu totul speciala: ce-a de-a treia sotie a mea, Ani Piersic. E tot unguroaica, din Cluj, contabila de meserie, dar cu suflet bogat si risipitor, nu tine socoteala vorbelor calde si bune, nu-si dramuieste gesturile marunte si dragi, nici atasamentul sau fidelitatea.
Afectiunea pe care ne-o purtam unul altuia si ne-o exprimam chiar si in cele mai marunte ocazii este importanta pentru amandoi, dar mai ales pentru mine, pentru ca ma intareste in fata incercarilor, in vremurile mai putin dulci. Si acum sunt mai tot timpul plecat de acasa, dar stiu ca Ani ma asteapta si e rabdatoare.
Ce sa fac, meseria asta n-o poti face stand la birou, in fotoliu de director. Si, pe urma, trebuie sa castig ceva bani ca sa traiesc. Dar imi iubesc nevasta, ea stie asta, si atunci lucrurile se simplifica mult, chiar daca nu suntem tot timpul, zi de zi, impreuna” – interviu Formula AS, 2006.