Actualitate

Se pregătește o nouă ordonanță militară

Marcel Vela, ministrul de Interne, a anunțat că miercuri va fi pregătită o nouă ordonanță militară. Anunțul a venit în cadrul unei ședințe a conducerii Partidului Național Liberal, care s-a desfășurat prin intermediul online-ului.

Advertisment

Pandemia de coronavirus afectează în continuare diverse domenii de activitate. Crizei medicale i s-ar putea adaugă și o criză economică din cauza acestei perioade de izolare.

Guvernul discută o nouă ordonanță militară

Nouă ordonanță va cuprinde prevederi importante referitoare la producătorii locali. Aceștia vor putea să își vândă produsele, întrucât autoritățile vor ține piețele deschise. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a explicat că din moment ce magazinele de cartier sunt deschise, la fel ar trebui să se întâmple și cu piețele.

Advertisment

Adrian Oros a declarat că unele piețe au fost închise, iar el a făcut apel către administrațiile locale să le redeschidă. Acesta susține că sunt singurele locuri care le oferă posibilitatea producătorilor să-și comercializeze produsele sezoniere.

Advertisment

El consideră că se pot efectua vânzări în condiții de siguranță, dacă se respectă anumite reguli impuse de autorități. Ministrul a anunțat că în urma unui apel făcut de acesta, va fi dată o nouă ordonanță militară privind piețele locale.

Adrian Oros a informat și că după declanșarea stării de urgență, rafturile au devenit goale iar prețurile au fost mărite. El a adăugat că în ultimele săptămâni situația s-a modificat. Astfel, există foarte multe stocuri la producătorii noștri.

Ministrul subliniază că e o schimbare de comportament a clienților. Aceștia reacționează emoțional într-o asemenea criză. El adaugă că sunt foarte mulți agenți economici care lucrau cu sistemul HoReCa. Din moment ce acesta s-a închis, stocurile au crescut.

Totodată, Oros a spus că oamenii cumpără mult mai puțin din cauza restricțiilor de circulație.

Starea de urgență se va prelungi

În urma evoluției puternice a pandemiei de coronavirus, Klaus Iohannis a decis să prelungească starea de urgență cu încă o luna. Președintele consideră că este o măsură absolut necesară pentru depășirea situației actuale.

Astfel, în zilele următoare, va fi elaborat textul decretului. Iohannis crede că măsurile luate de autorități reprezintă motivul pentru care Covid-19 nu a afectat România la fel de puternic că țări precum Italia și Spania.

Advertisment
Advertisment