Dorian Popa, desfigurat pe patul de spital. Ce s-a întâmplat cu artistul
Dorian Popa, desfigurat pe patul de spital. Ce s-a întâmplat cu artistul
Unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, Dorian Popa, a trecut prin cele mai grele momente. Vedeta este în spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Cum se simte acum.
„Uitați-vă ce a ieșit din nasul meu”
El a suferit o operație de deviație de sept. Dorian afirmă că se simte destul de bine, dar deocamdată e sub anestezie, însă așteaptă să meargă acasă. „Mai avem câteva ore de trezire, să fie sub monitorizare situația, după care decolăm spre Domnești să mai inhalăm niște praf. Uitați-vă ce a ieșit din nasul meu, deci încă o dată, nu am avut nicio rinoplastie, nu îi schimbăm forma, că mie îmi place așa mare”, a scris Dorian Popa pe Instagram. Din nefericire, el are și ceva probleme cu gâtul, de aceea a fost sfătuit de medici să vorbească cât se poate de încet și să mănânce cât mai puțin înainte să meargă la somn.