Actualitate

El e Iulian, fotograful român fără degete, crescut la casa de copii, care i-a pozat pe Obama și Trump. Care e povestea lui… >

Advertisment

El e Iulian, fotograful român fără degete, crescut la casa de copii, care i-a pozat pe Obama și Trump. Care e povestea lui… >

Deși a trecut prin greutăți, fiind crescut la casa de copii și are și această dizabilitate, neavând degetele de la mâini, Iulian Bohan a cunoscut aprecierea în străinătate. El a ajuns să fotografieze personalități renumite la nivel mondial, cum ar fi Donald Trump sau George Clooney. Iată povestea lui.

Advertisment

Iulian Bohan poate fi un exemplu pentru toți cei care simt că întâmpină greutăți în viață. Și lui i-a fost greu, dar a reușit lucruri mărețe.

Advertisment

Iulian Bohan e fotograful român fără degete, crescut la casa de copii, care i-a pozat pe Obama și Trump. Care e povestea lui

Iulian Ovidiu Bohan, în vârstă de 42 de ani, are această dizabilitate, pentru că s-a născut fără degetele de la mâini. El provine de fel din Cluj Napoca, acolo unde a și studiat Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După, a plecat în Germania să lucreze, conform Monitorul de Cluj, acolo unde urma să primească aprecieri datorită pasiunii lui: fotografia.

Într-un interviu pentru Digi24, Iulian Bohan a povestit cum și-a depășit condiția.

Iulian Bohan, potrivit sursei mai sus menționate: „Eu am venit de undeva de la casa de copii. Ce m-a impresionat pe mine, acolo, la cămin, e că după Revoluție au început să vină foarte mulți străini și veneau și jurnaliști. (…) Eu mă uitam la cameraman sau la fotograf. Și am zis gata, vreau să fiu și eu ca ei”.

Pe plan profesional, s-a întâmplat să treacă prin prejudecăți și să fie privit cu neîncredere. De exemplu, mulți organizatori de evenimente au refuzat să îi dea acreditări din cauza dizabilității lui, a spus el în interviu, dar a reușit, în timp, să aibă parte de reușite. A fotografiat de-a lungul timpului vedete și personalități precum Barack Obama, Donald Trump, Angela Merkel, George Clooney și Vladimir Putin.

Iulian Bohan, conform Digi24, „Am văzut că Obama se plimbă prin Europa și că tot vine și ne vizitează Germania și am zis de ce să nu… Am strigat la el să se uite la mine și s-a uitat la mine. Cu Putin, cu Trump, în 2017, la G20, și acolo m-am simțit destul de onorat când din ăia 20 de jurnaliști, să mă bage și pe mine la acea mică sală. În Hamburg”.

Bărbatul a mai spus în același interviu: „A fost un eveniment cu George Clooney când, în loc să se însoare în America, s-a însurat în Italia, în Veneția. Am fost peste 2000 de jurnaliști, cu bărci. Dacă mă crezi ca fotograf, eu nu am mâini, dar atât de stabil am fost, că un fotograf de lângă mine, nu știu de unde era, a picat în apă”.

În prezent, românul lucrează ca fotograf și redactor la o agenție de presă din Germania.

Iulian Ovidiu Bohan, conform sursei de mai sus: „Chit că am funcția pe care o am, aș putea să las aparatul jos și să stau numai în birou. Dar nu pot, m-am îndrăgostit de aparatele astea”.

 

Advertisment
Advertisment