Ce pensie are Maria Băsescu. Fosta Primă Doamnă primește o sumă infimă în comparație cu soțul ei
Ce pensie are Maria Băsescu. Fosta Primă Doamnă primește o sumă infimă în comparație cu soțul ei
S-a aflat ce pensie are Maria Băsescu. Aceasta i-a dăruit două fete şi îi este alături fostului preşedinte de zeci de ani, la bine şi la rău. Acum chiar dacă este la pensie, fosta Primă Doamnă este încă implicată în acțiuni ale societății civile. Cu toate acestea, pensia Mariei Băsescu este infimă…
Fostul preşedinte Traian Băsescu este foarte activ, chiar dacă este pensionar. Încă face parte din lumea politică, ba chiar a candidat pentru Primăria Capitalei. Veniturile fostului şef de stat sunt publice şi s-a aflat ce pensie primeşte lunar acesta.
Are 68 de ani şi a trăit o mulţime de experienţe pe care le poate povesti celor patru nepoţi. Traian Băsescu a fost preşedintele României între anii 2004 şi 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului Bucureşti. Înainte de a se dedica carierei politice, Traian Băsescu a fost comandant de navă. În tinereţe a cunoscut-o pe cea care îi este alături de zeci de ani, atât la bine, cât şi la rău. Despre Maria Băsescu este vorba.
A fost una dintre cele mai discrete Prime Doamne ale României. Cât soţul a ocupat funcţia de preşedinte al României, 10 ani, ea a stat la dreapta lui mereu, fiind o femeie elegantă, rafinată, care rar lua cuvântul în public. Maria Băsescu a impresionat mereu prin calmitatea sa şi bunul gust. Acum s-au aflat detalii despre veniturile celor doi, cât încasează lunar fostul preşedinte, dar şi ce pensie mică ia lună de lună Maria Băsescu.
Din declaraţia de avere, se ştie că fostul preşedinte beneficiază de o pensie care i-a adus în ultimul an fiscal aproape 13.000 de euro, de aproape zece ori mai mult decât pensia soţiei de 1.350 de euro. Astfel, Maria Băsescu primeşte o pensie minimă – 700 de lei lunar.
Ce avere are fostul preşedinte Băsescu
Traian Băsescu are în Bucureşti două terenuri, ambele închiriate de la Primăria Capitalei, precum şi un apartament de 250 de mp cumpărat în 2003 alături de soţia sa, Maria Băsescu. Deţin şi două maşini, un Ford B-Max şi o Dacia Duster.
Pe lângă acestea, fostul preşedinte se laudă şi cu bijuterii, ceasuri şi tablouri în valoare de 171.000 de euro. Despre conturile bancare, Traian Băsescu deţine împreună cu soţia zece conturi bancare în care se regăsesc aproximativ 250.000 de euro. Adevărata avere a fostului preşedinte se regăseşte în hârtii, întrucât aceste deţine mai multe titluri de stat la Ministerul Afacerilor Publice care în total valorează 444.000 de euro, potrivit adevarul.ro.
Din calitatea de fost preşedinte, Traian Băsescu mai primeşte şi o indemnizaţie anuală de 200.000 de lei (41.600 de euro). Aceasta înseamnă peste 16.500 de lei pe lună (3.400 de euro). Tot la capitolul venituri, din salariul de europarlamentar a câştigat 41.500 de euro, în timp ce fotoliul de senator i-a adus, până în mai 2019, 12.500 de euro (1.200 de euro pe lună). La acestea se mai adaugă cupoane din titlurile de stat şi dividente care însumează în conturile acestuia şi ale soţiei aproximativ 16.500 de euro.
Astfel, la ce avere au, chiar nu e nicio problemă ce pensie mică are Maria Băsescu.