Fiica Andreei Berecleanu are un nou iubit. Primele imagini împreună
Fiica Andreei Berecleanu are un nou iubit. Primele imagini împreună
Nimeni nu poate contesta că Eva Zaharescu este o tânără de o frumusețe răpitoare, moștenind trăsăturile mamei ei, Andreea Berecleanu. Eva are 19 ani și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un bărbat care nu e străin de lumea showbiz-ului. Este vorba despre Ștefan Manolache, care are o reputație de cureritor, fiind un adevărat Don Juan, iar Eva Zaharescu pare îndrăgostită iremediabil.
Eva Zaharescu, fiica Andreei Berecleanu, s-a transformat din fetița adorabilă, într-o tânără incredibil de frumoasă și de sexy. Din fotografiile pe care le publică pe Instagram, ne dăm seama că stăpânește arta de a poza în fața obiectivului. Chiar dacă este foarte activă pe rețelele sociale, fiica Andreei Berecleanu nu a vrut să le dezvăluie urmăritorilor ei că are un iubit, asta până acum.
Recent, Ștefan Manolache a publicat câteva imagini în care apare alături de Eva Zaharescu, fiind foarte apropiați. Acesta este un adevărat cuceritor și umblă vorba prin oraș că nu există fată pe care să pună ochii și care să nu-i cadă în brațe ulterior. Acesta s-a iubit cu mai multe nume cunoscute în showbiz-ul românesc. În plus, „Prințișorul taxiurilor’, așa cum mai este el cunoscut, a devenit și tată nu cu foarte mult timp în urmă.
Se pare că povestea de dragoste dintre Eva Zaharescu și Ștefan Manolache este la început, cei doi formând un cuplu de la sfârșitul lunii iunie. Chiar dacă până acum au fost discreți și n-au vrut ca din postările lor de pe rețelele sociale să reiasă că formează un cuplu, fiica Andreei Berecleanu și Ștefan Manolache s-au decis să își oficializeze acum relația și în online.
Cum am spus, Ștefan Manolache s-a iubit cu mai multe vedete de la noi, cum ar fi Silvia, concurentă la „Bravo, ai stil!’. Ulterior, acesta ar fi avut o relație cu Adela Tecuceanu, finalista celui de-al doilea sezon al emisiunii de la Kanal D. În plus, pe lista de cuceriri ale lui Ștefan se mai află și Ioana Grama, precum și cu nepoata fostului premier al României, Petre Roman.
Pe de altă parte, o altă cucerire de-ale lui Ștefan Manolache a fost Andreea Antonescu. Cei doi s-au despărțit după șase luni de relație. Povestea lor de dragoste a fost una cu năbădăi, iar despărțirea una cu scandal. A implicat Poliție și ulterior și acuzații de infidelitate. Pe de altă parte, iubitul Evei Zaharescu a devenit și tată la începutul lunii aprilie, Alexandra Ardelean aducând pe lume o fetiță.
„E un copil făcut din dragoste, dorit și iubit, este ceea ce mi-am dorit mai mult ca orice, m-a binecuvântat Dumnezeu cu cel mai de preț dar. Dacă până acum am avut multe cumpene și dacă până acum spuneam că nu există om care să mă ‘potolească, iată că, în sfârșit, am un «must have», e Ayla minunea noastră și sunt recunoscător clipă de clipă pentru tot ceea ce am. Vreau doar să îi mulțumesc femeii ce mi-a dăruit minunea vieții mele, a spus Ștefan Manolache, în luna august pentru cancan.ro.