Mesajul Silviei Chifiriuc de ziua de naștere a lui Petre Roman
Mesajul Silviei Chifiriuc de ziua de naștere a lui Petre Roman
Ziua de 22 iulie e o zi specială pentru Petre Roman, e chiar ziua în care s-a născut. Fostul premier al României a împlinit 75 de ani, iar soția, Silvia Chifiriuc, i-a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a arătat încă o dată dragostea.
„Te iubesc cu aceeași pasiune și dorință, iubirea mea! La mulți ani”, a notat pe Facebook Silvia Chifiriuc. Pe lângă acest mesaj aniversar, ea a postat și o imagine cu ea și soțul.
La 75 de ani, Petre Roman are părul vopsit, poartă cămașă și un pulover roșu, asortat cu ținuta soției.
Și Oana Roman, fiica lui, a avut un mesaj pentru el și sora Catinca, amândoi născuți în aceeași zi.
„La mulți ani, Catinca! La mulți ani, tati, să fii sănătos și minunat și mi-e dor de tine! Sunt născuți în aceeași zi și este și o poveste foarte frumoasă, pentru că părinții mei când s-au cunoscut, tata a invitat-o pe mama la masa, iar ea a spus: „Îmi pare rău, nu pot să vin că este ziua fetei mele”. Și tata i-a zis: „Da, dar este și ziua mea. Cum facem?”. Astăzi este o zi specială. Să fii cool ca până acum”, a mărturisit Oana Roman la Antena Stars.
Chiar la începutul acestui an, Petre Roman a făcut dezvăluiri despre căsătoria cu Silvia Chifiriuc.
„Într-un fel, mi-am pierdut mințile, m-am îndrăgostit foarte mult de Silvia, nu doar că este frumoasă, că are o voce frumoasă, dar am și eu dreptul să mă simt bine cu aleasa inimii mele”, a mărturisit politicianul în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.
„Dacă eu sunt ceea ce sunt, trebuie să mă manifest, să vreau să exist așa cum sunt eu, și nu cum vor alții. Eu, de fapt, am făcut un lucru firesc. Când o căsătorie nu a mai fost posibilă, așa cum au recunoscut ambele părți, și am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit, m-am căsătorit cu ea, am făcut un copil. Asta e normalitatea! Și vreau să vă transmit: iubiți-vă copiii în fiecare moment al vieții, fiindcă asta va defini viața fiecăruia!”, i-a spus Petre Roman lui Denise Rifai când a fost întrebat despre căsniciile sale.