Liviu Dragnea, la un pas de libertate! Cum a încercat să-i convingă, joi, pe judecători
Liviu Dragnea, la un pas de libertate! Cum a încercat să-i convingă, joi, pe judecători
Fostul preşedinte social-democrat Liviu Dragnea este la un pas de a părăsi Penitenciarul Rahova. Magistraţii Tribunalului Giurgiu sunt cei care trebuie să decidă, joi, asupra eliberării sale condiţionate. Ce a declarat Dragnea în timpul audierilor?
Este o zi mare pentru Liviu Dragnea! Fostul lider al PSD ar putea ieşi din închisoare. Magistraţii de la Tribunalul Giurgiu au rămas în pronunţare cu privire la decizia de eliberare condiţionată.
Dragnea: Nu puteam să am un comportament diferit față de cel avut dinainte de a ajunge aici
Joi, Liviu Dragnea a fost audiat prin videoconferinţă de la Penitenciarul Rahova. “Cu decență și demnitate mi-am dus pedeapsa”, a mărturisit acesta în faţă judecătorilor.
“Am constatat din motivarea pe fond că eu am toate criteriile îndeplinite și nu pot fi eliberat, cum vine asta? Singura problemă e că am dat acel interviu cu instalația din penitenciar și chiar am avut o pedeapsă suplimentară. Nu puteam să am un comportament diferit față de cel avut dinainte de a ajunge aici.
Cu decență și demnitate mi-am dus pedeapsa. Am muncit zilnic când mi s-a permis, am fost la cursuri, lunar am primit recompense, inclusiv iunie, iulie. Să judecați conform legii și să admiteți cererea de eliberare condiționată”, a spus Liviu Dragnea.
“Nu s-a ţinut cont că a avut o conduită bună, a avut activitate, (…) recompense”
Pe de altă parte, avocata fostului preşedinte PSD, Flavia Teodosiu, atrage atenţia că nu s-a ţinut cont de conduita lui Dragnea în penitenciar şi de recomandarea comisiei de eliberare condiţionată, transmite Antena 3.
“Sentinţa fondului e nelegală şi mă refer la aspectele dreptului european. Aţi pus în discuţie aspectul împlinirii termenului, 27.06, termen la care ar fi avut dreptul la o nouă cerere, dacă azi nu ne-am fi aflat aici. Acea fracţie de două treimi e de mult împlinită, la sfârşitul lunii februarie. Zilele nemuncite i-au fost recunoscute ca zile muncite.
Şi Parchetul a făcut o referire a comitetului (…) cu privire la eliberarea deţinutilor. Un om are vocaţia de a cere eliberarea condiţionată, dar când sunt îndeplinite condiţiile de lege afirm că are dreptul să fie elierat condiţionat.
Perioada minimală trebuie fixată în conformitate cu legea. De vechiul cod civil la art 59, a împlinit fracţia şi trebuie să aibă dreptul de eliberare condiţionată. Onorat tribunal, a executat fracţia de două treimi şi această recomandare vine şi întăreşte ce spunem noi. Convingerea instanţei că persoana s-a reabilitat. Fondul a apreciat inadmisibil totul deşi a primit avizul de la comisia de specialitate.
Parchetul nu a ţinut cont de recomandarea comisiei de eliberare condiţionată care e condusă de un judecător chiar şi cu rang mai înalt şi, atunci, vin eu şi spun că atunci când un om a îndeplinit condiţiile şi a fost apreciat în penitenciar, instanţa nu s-a raportat la niciun element.
Nu s-a ţinut cont că a avut o conduită bună, a avut activitate, atitudine decentă, opt recompense şi încă 20 până în ziua de azi, câştigând 122 de zile”, a declarat, joi, avocata Flavia Teodosiu.
Liviu Dragnea şi activităţile religioase din închisoare. S-a redactat chiar şi o revistă la insistenţele sale
Avocata lui Liviu Dragnea a mai oferit detalii şi despre alte activităţi la care fostul lider social-democrat a participat în închisoare, dar şi despre sancţiunea disciplinară din iulie 2020, care a fost deja executată şi nu mai poate fi luată în discuţie.
“Dragnea a avut o sancţiune disciplinară, iulie 2020. Nu poate să mai fie pusă în discuţie. A fost executată şi instanţa omite să citească regulamentul de aplicare a legii. Această sancţiune nu putea fi ridicată mai devreme, că aşa dispune legea. I-a fost ridicată atunci cand se putea.
A participat la activitate religioasă şi s-a redactat o revistă la insistenţele dânsului. Şi din nou a obţinut recompense.
Când a fost condamnat, instanţa a avut în vedere şi drepturile omului, dar aici nu mai vorbim de cuantum, ci de modalitatea în care a executat-o. Pedeapsa şi scopul nu pot fi confundate. Dragnea îndeplineşte toate condiţiile ca să fie eliberat condiţionat şi să admiteţi contestaţia şi să dispuneţi eliberarea condiţionată.”