Imagini emoționante de la parastasul de 40 de zile al marelui actor Ion Dichiseanu
Imagini emoționante de la parastasul de 40 de zile al marelui actor Ion Dichiseanu
Sâmbătă, 26 iunie, la Cimitirul Bellu a avut loc parastasul de 40 de zile al marelui actor Ion Dichiseanu. Pe lângă slujba religioasă specifică, maestrul Ion Dichiseanu a fost amintit pentru biografia sa de excepție.
Pe un ecran instalat lângă mormântul actorului, au rulat imagini din spectacolele și filmele care l-au consacrat pe Ion Dichiseanu. Persoana responsabilă cu organizarea parastasului a fost Gabriela Lucuțar, cea care s-a ocupat și de funeralii.
Ion Dichiseanu, remarcat și iubit în lumea teatrului și a filmului românesc de peste jumătate de secol, a fost și un mare iubitor de fotbal. Din respect pentru dragostea sa față de sport, deasupra ecranului în care au rulat imaginele cu acesta, au fost așezate însemnele Rapidului și simbolul universal al teatrului, reprezentat prin cele două măști.
„Am jucat fotbal la „pitici” la Rapid. Mi-a plăcut mult sportul în general și fotbalul în special, dar n-am prea avut timp pentru el! În schimb, am fost alături de Rapid tot timpul. Și atunci când eram plecat din țară”, mărturisea marele actor în 2019.
Ioana Dichiseanu, fiica regretatului Ion Dichiseanu, a acordat primul interviu după moartea actorului și le-a mulțumit tuturor pentru mesajele și gândurile primite.
„Am apreciat și mesajele și gândurile, dar sincer vă spun că nu am putut să răspund nimănui. Nu știu dacă o să pot trece vreodată (n.r. peste durerea pierderii tatălui). Fiecare moment pentru mine și fiecare zi care trece este grea pentru că el nu mai este fizic și îmi este dor de el în fiecare clipă.(…) Deocamdată vreau să îmi canalizez toate gândurile către tata pentru a încerca să păstrez o comunicare cu el”, a declarat Ioana Dichiseanu într-un interviu pentru Antena 3.
Ion Dichiseanu a murit la 87 de ani, în brațele fiicei lui, iar pe 22 mai a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu.