O nouă contestație în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA. A fost cerută anularea unei serii de probe
Gheorghe Dimitrescu, consul general și șef al Consulatului General al României la Bonn, a contestat rechizitoriul procurorilor DNA și cerea anularea unei serii de probe folosite împotriva sa deoarece acestea nu ar susține acuzațiile, potrivit celor spuse de el.
O nouă contestație în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA. A fost cerută anularea unei serii de probe
Gheorghe Dimitrescu, urmărit penal în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA, a contestat marți, 22 iunie, rechizitoriul procurorilor DNA, potrivit informațiilor transmise de evz.ro
Astfel, Dimitrescu a solicitat Tribunalului București, prin intermediul avocatului, să anuleze o serie de probe obținute de autorități, ca urmare a încălcării mai multor prevederi din Codul de procedură penală și CEDO, cu referire la dreptul la un proces echitabil în cazul din urmă.
Explicația lui Gheorghe Dimitrescu
Gheorghe Dimitrescu a declarat instanței că a fost „pus în imposibilitatea absolută de a-și exercita dreptul la apărare și de a beneficia de un proces echitabil, iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desființarea actelor”, motiv pentru care cere magistraților să anuleze o serie de probe care au fost folosite împotriva sa.
De asemenea, Dimitrescu dorește „excluderea tuturor actelor procedurale și a probelor administrate cu încălcarea normelor procedurale din dosarul cauzei”.
Acuzatul susține că instanța nu poate stabili limitele și obiectul judecății și nici nu poate să ia măsuri echidistante în cadrul dosarului din cauza neregulilor comise.
Mai apoi, acesta spune că „trimiterea cauzei la parchet pentru remedierea neregularităților constatate în termenul de 5 zile prevăzut de norma procedurală”.
Ce spune avocatul?
Potrivit avocatului acuzatului, Carmen Popa, probele administrate de procurori nu sprijină, concret, pronunțările împotriva lui Gheorghe Dimitrescu.
„Momentul efectuării în continuare a urmăririi penale față de Dimitrescu Gheorghe a fost întârziat de către procuror în mod deliberat, tocmai pentru ca în etapa urmăririi penale derulate in rem să poată administra nu doar probe care să indice făptuitorul, ci și probe cu privire la vinovația inculpatului Dimitrescu Gheorghe, în condițiile în care acesta nu era avizat că față de persoana sa se efectuează în mod nemijlocit cercetări, se administrează probe doar în sensul dovedirii pretinsei comiteri a faptei de către acesta și evident, în condițiile în care acesta, neavizat oficial că face obiectul unei anchete, nu a beneficiat de nici unul din drepturile garantate de art. 78 Cpp”, a scris avocatul în contestație.