Actualitate

Avertismentul unui medic infecționist: „Căpușele se ascund și în încălțăminte”. Ce boli grave pot da mușcăturile acestor insecte (EXCLUSIV)

Advertisment

Avertismentul unui medic infecționist: „Căpușele se ascund și în încălțăminte”. Ce boli grave pot da mușcăturile acestor insecte (EXCLUSIV)

Pericolul de a fi muşcaţi de căpuşe pândeşte în parcuri, pajiști, cât și în gospodării în acest sezon, iar oscilațiile de temperatură influențează apariția acestor insecte.

Advertisment

Medicul specialist în boli infecțioase Gheorghe Enache a explicat pentru GÂNDUL.RO că oscilațiile de temperatură, inclusiv umezeala și căldura instalată brusc influențează apariția căpușelor.

Advertisment

„Apariția căpușelor este influențată de umezeală și căldură. Avem căldura pe de o parte, și pe cealaltă ploile, iar aceste alternanțe termice influențează apariția căpușelor. Sunt aceste alternanțe termice semnificative. Pericolul căpușelor este însă mare, iar începând cu luna mai a început sezonul lor. Ele vor fi toată vara, nu doar în București, peste tot în țară din cauza căldurii instalate și vor rămâne până în septembrie-octombrie. La oraș se poate face dezinsecție, în schimb, la țară este mult mai greu”, a declarat Gheorghe Enache, medic primar în boli infecţioase pentru GÂNDUL.RO.

Căpușele se găsesc la câini

Căpușele pot folosi drept gazde animalele, inclusiv câinii și căprioarele. Potrivit medicului Enache, există mai multe specii de căpușe, printre care căpușa de lastaris, cea pe care o întâlnim prin păduri (de obicei transmită de la căprioare și animale sălbatice). Acest timp de căpușă poate provoca boala Lyme sau borelioza.

În schimb, cel de-al doilea tip de căpușă este transmis de la câini și poartă boala numită febră butunoasă.

Chiar dacă căpușele predomină în rândul câinilor maidanezi, acestea se pot găsi și la câinii de apartament. La câmp de exemplu, sunt multe animale care pot avea căpușe, printre care căprioarele. Însă aproape toate animalele de pădure pot avea căpușe. Important de subliniat este că nu toate căpușele transmit boala pentru că nu toate mușcăturile de căpușe echivalează cu apariția unor boli”, mai explică medicul infecționist Gheorghe Enache.

Recomandările medicului pentru a evita căpușele

În momentul în care un copil sau un adult este mușcat de o căpușă, acesta trebuie să meargă urgent  la camera de gardă pentru ca medicul să-i administreze un tratament antibiotic profilactic, mai spune medicul Enache.

„Cei care merg la iarbă verde, la picnicuri, inclusiv în parcuri și întind pe o pătură să așeze deasupra un cearceaf alb.  Mușcăturile pot fi și micuțe, nu neapărat mari și căpușele se pot ascunde și în încălțăminte. De asemenea, în zonele mai riscante să poarte haine deschide la culoare, cu pantaloni lungi introduși în șosete, dar și un spray împotriva mușcăturilor de căpușe”, spune medicul Gheorghe Enache.

Totodată, medicul mai avertizează că pe lângă căpușe sunt și alte insecte înțepătoare pe care nu trebuie să le ignorăm în sezonul de vară.

„În afară de căpușe în această perioadă avem și țânțarul autohton, albinele, viespile, iar în cazul unei mușcări se poate instala șocul anafilactic. Este important să avem trusa de prim-ajutor pentru astfel de înțepături. De asemenea, și rozătoarele sunt frecvente în perioada aceasta și din păcate, dezinsecția și deratizarea nu se mai fac cum trebuie. Atât rozătoarele cât și musca domestică pot transmite o multitudine de boli”, spune medicul și conferențiarul universitar Gheorghe Enache.

Au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală

Primarul general al Capitalei a anunțat, marți, că au început încă de luni seara operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală.

Nicușor Dan a precizat că tratamentele împotriva țânțarilor și căpușelor vor avea loc în tot Bucureștiul, în fiecare seară, timp de șapte zile.

„Aș fi vrut să începem aceste operațiuni mai devreme, dar situația financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investițiile blocate) ne-a forțat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoți gunoiul de sub preș, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria își va îndeplini obligațiile față de bucureșteni”, a spus edilul Capitalei, Nicușor Dan.

 

Advertisment
Advertisment