Cântărețul de muzică folk Iurie Sadovnic a murit după ce s-a împușcat în cap
Cântărețul de muzică folk Iurie Sadovnic a murit după ce s-a împușcat în cap
Cântărețul Iurie Sadovnic a murit! Artistul a fost găsit fără suflare în apartamentul său, iar oamenii legii au fost alertați de soția acestuia. Cauzele decesului nu au fost stabilite cu exactitate, dar pare că Iurie Sadovnic s-ar fi împușcat în cap.
Cântărețul Iurie Sadovnic a murit! Acesta a fost găsit decedat în apartamentul său în cursul zilei de luni, 7 iunie, iar soția sa a anunțat deîndată poliția. Bărbatul ar fi decis să își pună capăt zilelor împușcându-se în cap, iar soția interpretului ar fi declarat că bărbatul se afla singur în casă, în momentul în care și-ar fi pus capăt zilelor.
Poliția din Republica Moldova a emis și un comunicat, în care se arată că medicul legist a intervenit la fața locului, pentru a stabili cauza încă incertă a decesului. Arma cu care cântărețul Iurie Sadovnic s-ar fi sinucis era deținută legal, motiv pentru care a fost pornită o anchetă, pentru a stabili circumstanțele decesului.
„Inspectoratul de poliție a secției Botanica a fost sesizat la ora 14:21, precum că într-un apartament a fost depistat cadavrul unui bărbat. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind solicitat și medicul legist’, relevă nota informativă relevată de Poliția Capitalei din Republica Moldova.
„În cadrul investigațiilor politiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 69 ani și-a aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea capului, aceasta fiind fatală. Soția sa a comunicat că acesta a rămas de unul singur acasă, iar când s-a întors l-a găsit decedat’, a declarat Natalia Stati, potrivit Jurnal.md.
Nu au fost depistate urme de moarte violentă, singurele urme fiind cele lăsate de împușcătură. Iurie Sadovnic a fost cântăreț de muzică ușoară și folk, în Republica Moldova. A cântat în formațiile „Haiducii din Susleni’ formația Institutului de Arte, formația „Sonor’. formația de jazz din Nikolaev, „Contemporanul’ și ansamblul „Bucuria’ ale Filarmonicii din Chișinău.