Amna e într-o situație foarte gravă. A luat coronavirus și a fost internată de urgență la spital
A crezut că poate fenta coronavirusul, dar nu a fost deloc așa. Amna a luat coronavirus și a fost internată în spital. Vedeta și-a anunțat fanii.
În ultima perioadă, Amna are numai probleme. Cântăreața a luat coronavirus și acum este în spital. Ce se întâmplă cu vedeta.
Amna e într-o situație foarte gravă. A luat coronavirus și a fost internată de urgență la spital
De pe patul de spital, Amna și-a anunțat fanii că se află internată, fiind infectată cu noul coronavirus. “Toată lumea se întreabă de ce nu mai sunt pe rețelele de socializare. Cred că v-ați prins și voi că se întâmplă ceva nelalocul lui. A venit momentul să trec și eu prin acest COVID. Ce să vă zic, să fim bine, aveți grijă, protejați-vă, purtați măști. Eu am făcut toate aceste lucruri, dar tot am reușit să mă îmbolnăvesc”, a declarat blonda.
A mai suferit o operație acum două luni
Cu doar două luni în urmă însă, aceasta a fost din nou în atenția medicilor. Concurentă la Survivor România, aceasta a avut mari probleme cu bila, iar acestea s-au acutizat odată cu participarea la emisiune. Din nefericire, medicii au spus că singura soluție este să o opereze. „Am avut palpitații la inimă, aveam mari probleme cu stomacul. Am luat săruri de hidratare de la asistentă, m-am deshidratat de la cocos. Am luat o bacterie de pe undeva. Acum o să scoatem fierea. De când am plecat știam că am probleme mari cu bila, am luat însă semnătură de la doctor, care mi-a zis că rezist. Dar nu am rezistat, am luat bacteria asta”, a declarat vedeta.