Elena Udrea nu se lasă. A depus plângere împotriva judecătoarei care a dat sentința
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea nu acceptă sub nici o formă că poate sta opt ani în spatele gratiilor. Aceasta a depus plângere împotriva judecătoarei care a dat sentința.
Consideră că judecătoare care i-a dat opt ani de închisoare a făcut un abuz inimaginabil și drept urmare, Elena Udrea o dă în judecată.
Elena Udrea nu se lasă. A depus plângere împotriva judecătoarei care a dat sentința
Fosta blondă de la Cotroceni e foc și pară pe judecătoarea care i-a dat opt ani de închisoare. Elena Udrea a susținut că niciodată nu regretă că l-a susținut pe Traian Băsescu în campania electorală. Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu și Giovani, puse acolo de doamna judecător special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucruri esenţiale.
Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în 2009. Nu poate să explice chestia asta. Doamna judecător, pusă în situaţia de a motiva că a dat o condamnare care nu era prevăzută în legea penală. Și anume două instigări la luare de mită, urmate de două spălări de bani. Adică patru fapte în total, vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport GRECO şi aşa mai departe.
Nu poţi să vii cu aşa o enormitate şi să condamni pe cineva nu în urma legii penale. Nu în baza Codului Penal valabil la acea vreme, ci în baza unor convenţii europene. Și a unor rapoarte GRECO şi a altor documente subsecvente”, a declarat Elena Udrea.
Va face plângere la CSM
Totodată, Udrea a menționat că tot ce a făcut judecătoarea este un abuz și va face plângere direct la CSM. “Dar nu despre asta este motivarea. Motivarea este un abuz inimaginabil pe care doamna judecător l-a făcut. Motiv pentru care o să îi fac o plângere penală, o sesizare la CSM. Poate cineva o trage la răspundere pe doamna judecător pentru condamnarea asta total ilegală şi nedreaptă pe care mi-a dat-o. (…). Chiar dacă sunt nişte firme care au plătit nişte panouri. Este vorba de finanţarea campaniei electorale de referendum care pe legea din acel moment orice faptă era contravenţie. Nu exista o faptă penală în ceea ce priveşte finanţarea campaniei în anul 2009”, a mai mărturisit Elena Udrea, conform sursei citate mai sus.