Toți afaceriștii sunt invidioși. Ce avere are în acest moment Ion Țiriac
Chiar dacă suntem în pandemie, Ion Țiriac nu are de ce să se plângă. Averea afaceristului a crescut cu 300 milioane de euro.
Toți afaceriștii sunt invidioși. Ce avere are în acest moment Ion Țiriac
Potrivit publicației profit.ro, Ion Țiriac are toate motivele să fie cu adevărat fericit. Și asta pentru că, față de anul trecut a crescut cu 300 milioane de dolari. Toată lumea știe însă că Ion Țiriac este îndrăgostit de mașini, iar Rolls Royce-urile sunt ceea ce iubește cel mai mult. Impresionant este faptul că omul de afaceri are toată colecția. În topul mașinilor sale se află însă un super autoturism, un model ediție limitată, Regina Angliei fiind cea care mai deține astfel de două exemplare.
Sunt unic în lume
„Pe mine mă fascinează Rolls-Royce, am 30-40 de bucăți. Sunt unic în lume, am colecția de Phantom, unu, doi, trei și patru. Din Phantom IV au fost făcute numai 18, care au fost vândute numai curților regale… Regina Angliei are două, Juan Carlos are trei Chiar l-am rugat să vândă și el, dar mi-a spus că nu poate pentru că aparțin Curții. Până și Saddam avea una!”, a declarat Ion Ţiriac, în urmă cu câţiva ani.
100.000 de euro pe lună se duc pe avioane
Dar tot Ion Țiriac mai are și trei avioane de lux, pentru a căror întreținere plătește o avere. Este vorba de nu mai puțin de 1.500.000 de euro pe care afaceristul îi scoate din buzunar anual. Minunăția este însă aeronava Bombardier G5000, pentru care Ion Ţiriac a scos din buzunar nu mai puțin de 30 de milioane de euro.