Actualitate

Ce avere ale Elena Udrea în acest moment

A văzut lumina zilei într-o familie simplă și a reușit să termine o facultate privată. Ce avere are Elena Udrea în acest moment.

Advertisment

A fost considerată la un moment dat cea mai puternică și influentă femeie din România. Ce avere are Elena Udrea în acest moment.

Ce avere ale Elena Udrea în acest moment

Ascensiunea Elenei Udrea, a cărei mamă a fost taxatoare la societatea de transport și tatăl șofer, a început odată cu căsătoria cu Dorin Cocoș. Așa a ajuns și în preajma lui Traian Băsescu, iar de aici până la blonda de la Cotroceni nu a mai fost decât un mic pas. În plus, ca ministru al Dezvoltării Udrea a gestionat miliarde de lei. După ce Traian Băsescu și-a încheiat mandatul, nici viața acesteia nu a mai fost ca înainte. Iar dosarele de la DNA au început să vină pe bandă rulantă. Mai mult decât atât, Udrea a cunoscut și rigorile închisorii atât în România cât și în Costa Rica. Țară unde a fugit ca să scapă de penitență. Ulterior, Udrea s-a reîntors în România și speră că va scăpa de toate dosarele care însă mai sunt pe rol.

Advertisment

Fericită la munte alături de fetița și iubitul său

Anii au trecut și iată că Elena Udrea a împlinit zilele trecute vârsta de 47 de ani, iar cârcotașii nu au ce să-i să reproșeze, pentru că arată mai bine ca niciodată. Blonda și-a sărbătorit ziua la munte, alături de Adrian Alexandrov și copilul său. Aceasta le-a transmis însă un mesaj și fanilor săi de pe rețelele de socializare. „Ce cadou minunat, de ziua mea! A început o ninsoare de poveste. Vă mulțumesc pentru urări și gândurile voastre bune, care vin să mă bucure și în acest an!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Advertisment

Bijuterii de 100.000 de euro

Cât privește averea sa, acum câțiva ani din declarația de avere a reieșit că are în posesie două vile în București și un apartament în zona Unirii. Dar și conturi de peste 2 milioane de euro, 27 de terenuri (dintre care 4 în Călărași și două în București), plus două mașini de lux și bijuterii în valoare de 100.000 euro. Gurile rele spun însă că de fapt ar fi vorba de mult mai mulți bani. Din păcate, dosarul Hidroelectrica a făcut ca Elenei Udrea să i se pună sechestru pe bunuri în valoare de 4,6 milioane. Moment în care aceasta a luat măsuri. În consecință, a donat multe bunuri mamei sale și o altă parte fetiței sale. Acestea sunt însă administrate de Adrian Alexandrov, copilul intrând în posesia lor când va împlini vârsta de 18 ani.

 

Advertisment
Advertisment