Horoscop

Horoscop 9 octombrie 2020. Ce le așteaptă pe zodii în această iarnă

Horoscop 9 octombrie 2020. Mai e puțin timp și iarna ne bate la ușă, așa că toți vrem să știm ce ne va aștepta.

Advertisment

Horoscop 9 octombrie 2020. Iată ce le rezervă horoscopul iernii tuturor zodiilor.

Horoscop 9 octombrie 2020. Ce le așteaptă pe zodii în această iarnă

Horoscop 9 octombrie. În curând, vor cădea și primii fulgi de zăpadă și ar trebui să știm ce ne rezervă astrele în această iarnă. Potrivit specialiștilor în astrologie, Berbecului îi va merge din ce în ce mai bine. Și pentru că își permite, va pleca într-o binmeritată vacanță. Ceee ce a așteptat un an întreg.

Advertisment

Taurul e posibil să se căsătorească în această iarnă

În ceea ce îl privește pe Taur, acesta se pare că este în această iarnă unul dintre cei mai norocoși. Întrucât s-ar putea să-și pună pirostriile. Gemenii vor fi avea parte de ajutorul unor buni prieteni, iar Racul va atrage invidia celor din jur. Leul va fi în această iarnă mai nostalgic ca niciodată și va tânji după momentele de odinioară. Poate că este lecția lui de viață ca să învețe altădată cui să dea cu piciorul ori de câte ori are chef. Poate că n-ar fi rău dacă pe viitor ar ști cum să se comporte la momentul potrivit.

Advertisment

Scorpionii vor munci mult

Potrivit timpul.md, Fecioarei îi va merge din ce în ce mai bine și va afla multe secrete pe care nici n-a sperat că I se vor spune. În ceea ce le privește pe Balanțe, acestea își pot schimba serviciul sau achiziționa o nouă casă. Scorpionii vor munci din greu, dar vor avea și rezultate. În sfârșit a vent și momentul ca Săgetătorii să sită că sunt liberi și vindecați de tot trecutul care nu le-a dat pace. Capricornii vor câștiga mai mulți bani, cu o singură condiție însă. Să pună osul la muncă. Iar Vărsătorii vor face multe schimbări. Nu în ultimul rând, Peștii vor avea parte de noi proiecte care le vor aduce mari schimbări în bine.

 

Advertisment
Advertisment