Actualitate

„Nu ne este frică”: Tinerii petrecăreţi sfidează regulile pentru viața de noapte din Berlin

Creșterea cazurilor de coronavirus în Germania se datorează parţial regulilor încălcate cu bună ştiinţă de oamenii care continuă să petreacă.

Advertisment

La miezul nopții în centrul Berlinului un grup de tineri turiști bavarezi se bucură de vremea caldă, de vară, la un bar din numeroasele localuri ale orașului. „Nu ne este frică”, afirmă aceştia dacă sunt interpelaţi.

Mare parte dintre ei stau strânşi pe o bancă lungă, beau bere și vorbesc tare. Distanțarea socială este inexistentă. Nu există măști pentru protecţie. Spun că barul din satul lor a fost închis din cauza coronavirusului, așa că au decis să vină în Capitală să se distreze și să „vadă lumea mare și largă”.

Advertisment

Petrecere pandemică

Deși cluburile de noapte din Berlin au fost închise de luni întregi, berlinezii și turiștii au găsit alte modalități de a sărbători în timpul pandemiei.

Advertisment

Barurile și restaurantele sunt deseori pline, mai ales dacă au capacitate de ședere în aer liber. Parcurile și pădurile s-au transformat în scena unor petreceri improvizate.

Autoritățile știu bine că păstrarea distanțării sociale este dificilă atunci când oamenii beau și petrec. Și, de asemenea, sunt conștienți că acest lucru s-a transformat într-o problemă de sănătate publică.

Cazurile de coronavirus au crescut semnificativ în Germania în ultimele săptămâni. Oficialii de sănătate publică au spus că neglijența este în parte de vină.

Un bar, seară de fotbal – 80 de încălcări depistate

Stephan von Dassel, primarul districtului Mitte din centrul Berlinului, spune că este preocupat de aceste evoluții. „Ne-am întors la nivelul pe care l-am avut în martie și la începutul lunii aprilie, aproape 200 de cazuri în 10 zile”, spune el, referindu-se la Mitte, unul dintre districtele cele mai afectate de creșterea infecțiilor din Capitală.

Chiar dacă sunt amendaţi, unii dintre aceşti participanţi de mai multe ori, continuă să revină seară de seară. Îşi plătesc amenzile şi continuă să încalce legea, dar şi să îşi rişte sănătatea şi viaţa. Totul pentru o seară de petrecere alături de prieteni.

Advertisment
Advertisment