Actualitate

Au fost înregistrate, din nou, peste 1.000 de cazuri! Crește alarmant numărul deceselor

Grupul de Comunicare Strategică a prezentat un nou raport îngrijorător.

Advertisment

Până acum, în România, au fost înregistrate 47.053 de cazuri de contaminare cu Covid-19. Dintre persoanele care au contactat virusul provenit din China, 26.128 au fost vindecate. Totodată, 2.239 oameni testați pozitiv cu coronavirus și-au pierdut viața.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi

Conform Grupului de Comunicare Strategică, la secțiile de terapie intensivă, se află în acest moment 357 de bolnavi. Până acum, au fost efectuate, la nivelul întregii țări, 1.131.699 de teste.

Advertisment

În ultima zi, au fost raportate 33 decese cauzate de coronavirus. Dintre acestea, 31 sunt ale unor persoane care au prezentat comorbidități. Oamenii legii au dat, în ultimele 24 de ore, 1.043 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 138.431 de lei.

Advertisment

Situația epidemiologică, în privința românilor din străinătate

În ceea ce privește cetățenii români aflați în afara țării, au fost confirmate 5.479 de cazuri de infectare. Dintre acestea, cele mai multe infecții au avut loc în Italia, Germania, Spania, Marea Britanie și Franța.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, 123 români de peste hotare și-au pierdut viața, ca urmare a contaminării cu virusul asiatic. Astfel, 31 au decedat în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia și câte unul în Suedia, Elveția, Statele Unite, Brazilia și Congo.

Pe de altă parte, 165 de români din străinătate au fost declarați vindecați. În Germania, au învins boala 135 de persoane, în Franța 18, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia și câte una în Luxemburg și Tunisia.

Advertisment
Advertisment